Sarutul/ The kiss

Inca mai simtea aroma sarutului sau. Intrebari obsesive ii invadau mintea. „De ce? Cum se putuse intampla asta?” Dar mai ales: „Cu ce drept imi place sarutul lui?” Ratiunea isi spunea cuvantul… O tragea de maneca si cerea explicatii. „Cum se poate sa fii indragostita de el?” Batalia intre ratiune si sentiment incepuse. Trambita de incepere a luptei se grabise sa apara in viata ei. „Simt, te vreau” sau „nu trebuie”? De partea cui va fi destinul ei? Stia ce simte. Inima ii batea cu putere, corpul ii tremura, emotia o napadise in intregime…, dar nu , nu era posibil sa se intample asta. Sa fie un vis oare, o naluca? Hmmm…daca-i un vis, atunci nu vroia sa se trezeasca niciodata.

Se apropie instinctiv de fereastra. Ploaia isi lasa amprente pline de tristete in inima ei. Ar fi vrut sa fuga, sa se ascunda, dar nu stia unde. Simtea ca se pierde in cea mai adanca odaie a sufletului sau. Ratiunea ii striga intruna:”Revino-ti! Nu ai de ce sa fugi!” Inima, timida insa, ii soptea:” O, da, in bratele lui vrei sa te ascunzi, stiu asta, o simt.” Frisoanele ii cuprinsera trupul. Fruntea ii ardea straduindu-se sa ramana lucida. Ochii ei misteriosi ca noaptea, ce straluceau ca doua stele pe cerul innorat, clipeau insistent sa alunge cele doua lacrimi cristaline ce insistau sa alunece pe obrajii palizi. Dar daca… e doar o iluzie? Teama ca totul se poate narui intr-o clipa ii taia rasuflarea. Avea nevoie de aer… Deschise fereastra si privi cu sete verdele copacilor ce parca infrunzisera prea rapid pentru a-i putea observa. Se straduia din rasputeri sa isi revina. Incerca sa faca abstractie de starea in care intrase. Vantul ii descoperi fruntea cu tandrete, dandu-i la o parte suvita saten inchis a parului sau matasos ce forma cu obraznicie carlionti rebeli deasupra fruntii ce isi revenise din febra in care intrase.

Simti, ca din senin, mirosul pielii lui catifelate. Din departare, se zarea parca, naluca siluetei lui inalte si atletice. Doi ochi verzi ca iarba abia incoltita o priveau surazatori. Inchise ochii…Stia ca nu e reala prezenta lui, dar nu dorea sa piarda senzatia ca el este acolo. Simtea, ca prin farmec, atingerea timida a mainilor sale. Obrajii inflacarati se lasau mangaiati cu sete. Buzele incepura sa-i tremure. Simtea din nou sarutul lui. „O, nu, nu se poate!” Cadenta insistenta a picaturilor de ploaie o trezi la realitate. Ratiunea interveni din nou: „Nuuu, nu esti indragostita de el! Nu trebuie. Vei culege doar amagire!”Un oftat timid se strecura in linistea camerei. Venea din adancul inimii sale sa-i aminteasca…sarutul. Sarutul fusese… real.

E. N. Calinescu