Telefonul


Inainte sa se dezmeticeasca din starea de visare ce o cuprinsese, o melodie asa familiara ei o facu sa tresara. Se apropie de telefonul mobil de a carui prezenta pe biroul din sufragerie uitase complet si, fara sa priveasca numarul ce o apela, raspunse. Isi dorea sa vorbeasca orice, cu oricine, ca sa poata sa uite tot…  sarutul lui, atingerea jucausa a degetelor sale pe obrajii ei, prin parul ei…O voce destul de cunoscuta ii murmura in urechi: „- Ce faci? Mi-e dor de tine!” Incremeni…Era vocea lui…Cuvintele se blocara de-a lungul gatului ei fin, cu trasaturi delicate ce nu-i tradau deloc varsta, iar gura ei mica cu buze subtiri de culoarea rozelor ramase intredeschisa de uimire. Tremura…Se aseza pe fotoliu sperand sa-si revina pentru a putea vorbi. Cele cateva minute de nedumerire il determinara pe el sa vorbeasca din nou: „- Catalina, esti bine? Sunt eu, Andrei.” „- Tu? De unde ai numarul meu?” „- In sfarsit, pot sa-ti aud vocea. Ma speriasem ca am gresit numarul.”

O, da, binenteles, el evita sa raspunda. De ce i-ar spune de unde are numarul ei? Si, in definitiv, de ce ar conta? Imagini fugitive ii trecura prin minte. Ochii lui, felul in care o privise, mangaierile, cuvintele, vocea lui care ii declarase ce simte, totul o sufoca, iar sarutul, ufff, sarutul acela pe care inca il mai gustau buzele sale…Si ce dragut ii rasunasera la telefon acele…”mi-e dor de tine.”Le-ar fi ascultat la nesfarsit, dar conversatia nu ii permitea sa mediteze. Trebuia sa vorbeasca, sa vorbeasca cu …el. „-Nu, nu ai gresit numarul. Sunt… bine, doar uimita ca ma suni.” „-Uimita? De ce? Tot nu ma crezi? Eu chiar simt pentru tine ceea ce nu am mai simtit pentru nimeni pana acum.” „-Nu, nu se poate sa simti asta. E doar o iluzie.” „-Nicidecum. Eu stiu ce simt, dar se pare ca tu esti cea care nu stii. Mai bine inchid. ” „-Bine…” Nici nu mai stia daca a auzit incheierea conversatiei. Stia doar ca el parea suparat. Si de ce n-ar fi? Ea inca nu capitulase. Se deschisese parca un camp de lupta intre ei, o batalie a sentimentelor.

Adora vocea lui la telefon, cuvintele spuse de el alunecau lin in sufletul ei ca adierea placuta a vantului de primavara. Si totusi…, ea ce simtea? Iubire? Nu vroia sa creada asta nici in ruptul capului. I se parea ca nu este decat o farsa. O farsa? A cui? A …lui? A destinului? Incerca sa judece lucid tot ce se intamplase in ultimul timp intre ei. Si daca inima se inseala?

Revazu apoi cu lumina mintii momentul in care intrase in sala mare a amfiteatrului Facultatii. Era prima ei zi acolo ca asistent universitar. Atatea emotii  vibrau in corpul ei…Primul curs sustinut in fata atator studenti si in acea imensitate a amfiteatrului nu putea fi altfel. Desi nu era cel mai mare din cadrul Universitatii, pentru ea parea imens. Dar a reusit sa-si ascunda starea afectiva, ca totul sa decurga normal. Si apoi, s-a intamplat…

Vantul furios de toamna a suflat cu putere printre geamurile intredeschise, suflandu-i colile cursului ce erau asezate pe catedra. Grabita, s-a aplecat sa le ridice. Avea impresia ca toti studentii parasisera sala. Dar se insela. El…era acolo. S-a aplecat aproape in acelasi timp cu ea sa o ajute sa stranga hartiile raspandite aiurea pe podea. Privirile lor se intalneau pentru prima data. Ochii lui verzi sagetara cu indrazneala privirea ei misterioasa, stralucitoare si, in acelasi timp, uimita de prezenta lui neasteptata.

E. N. Calinescu

5 thoughts on “Telefonul

    • Multumesc. Speram sa formeze un tot impreuna cu Sarutul si Privirea. Am reluat personajele in Parcul. Inca nu m-am decis asupra ordinii cronologice si inca nu sunt convinsa daca poate iesi ceva interesant din aceste bucati de proza. Sper sa ma agat cat mai curand de ceva momente de inspiratie ca sa le pot asambla si sa pot continua.

      Apreciază

  1. Acuma am citit toate 3 parti si sint incintata!!!! Imi place mult cum descrii emotiile acestor 2 indragostiti, de abia astept sa vad ce urmeaza!
    p.s. te rog sa pui niste linkuri de la o parte la alta caci m-am ratacit cauting Sarutul. Poate faci trimitere la finalul Privrirea spre Sarutul si apoi spre Telefonul🙂

    Succes si inspiratie!

    Apreciază

  2. da, la asta m-am gandit si eu, sa asez mai intai partea cu privirea. eu sunt adepta cugetarii ca ochii sunt oglinda sufletului si cred ca de aici se porneste de fapt atunci cand intra in viata ta o persoana. iar pragul sentimentelor, inceputul simtirii in sine este pentru mine sarutul. el e decisiv daca deschide sau nu poarta inimii tale. asta e de fapt viziunea mea. multumesc pentru incurajare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s