Ploaia…


Ploua. Ploua intr-un mod obsedant de parca tot cerul s-a despicat in doua si plange continuu. Inchide ochii si asculta…fiecare picatura de ploaie o simte in inima ei ca pe o lacrima de roua ce ii inunda fiinta, sufletul. Toate trairile sale plutesc intr-un ocean de ploaie. Ciudat…toata fiinta ei refuza sa simta. Isi doreste doar…sa planga. Cuvinte neplacute ii invadeaza mintea, dar sunt ca niste fluturi ce nu-si pot gasi florile preferate pe care sa se aseze pentru a se hrani. Nici nu-si doreste asta…Daca fluturasii isi gasesc locul, suferinta ei e inevitabila. Asa ca, ii alunga din mintea sa. Se indreapta sa inchida fereastra cu o melancolie ce o face sa nu mai simta ca exista… Nu-i pasa daca exista sau nu… Isi doreste doar ca el sa priceapa ca nimeni nu e mai important, ca doar el conteaza pentru inima sa.  Dar asta ar fi, poate, un miracol…  In atatia ani nu a priceput nimic… Atatia ani si…totusi, au trecut degeaba…

E. N. Calinescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s