Conturul iubirii?(1)

Îl văzuse în treacăt acum câteva zile şi nu se putea elibera de imaginea lui. O privise ca şi cum în limpezimea ochilor săi ar fi purtat o taină ce trebuia descoperită numai de ea. Schimbaseră doar câteva cuvinte banale, dar care, pentru ea, păreau să prindă contur. Un contur al iubirii ? Îşi alungă acel gând cu hotărâre.  Nu, nu se putea îndrăgosti de el!

Se simţea ca o pasăre într-o colivie şi dorea să scape cu orice preţ din ea. Dar, era aşa de cald acolo, înăuntrul ei…Nuanţa privirii lui o ţinea parcă hipnotizată. Se simţea intimidată în prezenţa acestui student, dar incerca să ascundă asta sub aerul acela de seriozitate şi răceală ce se vrea indiferent când, de fapt, inima îţi bate aşa puternic încât îţi dă impresia că a pornit într-un maraton din care vrea să iasă învingătoare.

Se străduia să păstreze distanţa tot timpul când se afla în prezenţa lui, încercând de fiecare dată să se afişeze indiferentă. Dar reuşea oare ? Oricât se străduia, tot avea momente de slăbiciune în care întorcea capul, discret, după silueta lui Andrei . O surprinsese şi el, de câteva ori, şi îi era ciudă că se întâmplase asta. Nu lipsea decât foarte rar de la cursurile la care ea preda. Simpla lui prezenţă o chinuia. Îşi dorea ca el să nu vina, dar, atunci când  lipsea, simţea absenţa lui într-un mod sufocant. Tremura când el se afla în preajmă şi se simţea sufocată de absenţa sa. Cum era posibil un asemenea fapt ?

În timp ce analiza visătoare conturul pe care-l luase prezenţa lui în viaţa ei şi, mai ales, sentimentele pe care le nutrea chiar şi când el nu era aproape, ajunse fără să-şi dea seama în faţa amfiteatrului în care urma să-şi desfăşoare cursul din ziua respectivă. La intrarea în încăpere o întâmpinară, din prima bancă, ochii verzi ce-i dădeau fiori de fiecare dată. Era el…Doar el ? Se uită mirată in jur:

– Dar unde sunt ceilalţi studenţi ? întrebă ea, puţin agitată.

– Păi, ati uitat? Simpozionul facultăţii se desfăşoară astăzi, iar cursurile din dimineaţa aceasta sunt amânate pentru sâmbătă.

O, da, simpozionul…Cum putuse să uite? Toţi studenţii din grupa lui erau acolo. Mai erau doar câteva ore până atunci.

El se apropie încet şi o privi insistent în ochii ei negri, fără ca măcar să clipească, în timp ce ea rămase mută de uimire şi nedumerire. De abia reuşi să formuleze o ultimă întrebare:

– Dar tu, de ce ai rămas în sala de curs ? că mâinile lui începură să-i mângâie părul şaten-închis, sărutul lui neaşteptat lăsând-o fără nicio replică, buzele ei subţiri fiind strivite tandru sub voluptatea buzelor sale cărnoase şi moi…

E. N. Călinescu