Paradoxul nebuniei


sursa foto: google.com
sursa foto: google.com

      Nu de puţine ori ni se întâmplă să fim etichetaţi ca nebuni, când, de fapt, nu este vorba decât de incapacitatea celor din jur de a ne înţelege, de a descifra tainele personalităţii umane complexe sau, pur şi simplu, teama acceptării unor lucruri (gesturi, fapte, sentimente) ieşite din comun, ori prea îndrăzneţe pentru omul obişnuit. De exemplu, o conversaţie obişnuită între două persoane:

1. – Am luat examenul de bacalaureat cu 9.

2. – Eşti nebun? (subînţelesuri: Bravo ţie, nu mă aşteptam! sau  Serios? Cum ai reuşit? ori Te-ai întrecut pe tine! Felicitări!  etc).

1. – Mă voi arunca din avion.

2. – Îţi lipseşte o doagă? (prea îndrăzneţ, ieşit din comun)

1. – Te iubesc.

2. – Eşti într-o dungă? Ce ţi-a venit? ( uimire, teamă, nesiguranţă, incertitudine).

1. – De-ar fi să mor mâine, ţi-ai aminti de mine măcar o clipă?

2. – Ai înnebunit?

1. – Fac orice pentru tine!

2. – Nu ştii ce vorbeşti!

1. – De-aş fi plin de riduri, m-ai iubi la fel?

2. – Ai luat-o razna! (şi lista poate continua.)

      Dacă analizăm din punct de vedere semantic termenul de nebun, explicaţia oferită de Dicţionarul Explicativ este:  (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement;  (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit; (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie; Care arată, trădează nebunie; Care nu are limite, margini, măsură; enorm, extraordinar; groaznic, cumplit.

      Dar nu putem omite faptul că, în limba română, există cuvinte mono şi polisemantice, ceea ce înseamnă că maniera de interpretare este variată, mai ales că sensul poate fi propriu (denotativ) sau figurat (conotativ), în funcţie de contextul în care este încadrat termenul respectiv. Prin urmare, pe lângă sensurile menţionate anterior, pot apărea şi alte variante (explicate şi în dicţionar) ca: Foarte înamorat, care se dă în vânt după cineva sau ceva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva; amețitor, năucitor, uimitor, uluitor;  Care este lipsit de chibzuință în acțiuni; nesocotit; nesăbuit; Care vădește o putere de nestăvilit; deosebit de tare.

        Dar nu este oare şi cursul vieţii unul nebun? Nu este o nebunie viaţa însăşi? Sau ne temem prea mult de normalitate încât o considerăm o nebunie pentru a ne feri de inevitabil sau pentru a putea explica mai bine necunoscutul cunoscut, dar totuşi nerecunoscut? Nu este oare nebunia un paradox al normalităţii? Nu cumva normalitatea a ajuns nebunie, iar nebunia se pierde în normal? Probabil că omul însuşi este un nebun pe drumul normal al vieţii, în timp ce existenţa nu este altceva decât o nebunie pentru omul normal.

Elena Natalia Călinescu

2 thoughts on “Paradoxul nebuniei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s