Un alt suflet gol (epilog)


sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

     În faţa sa nu mai era decât o fărâmă de trecut pierdută-n timpul ireversibil ce însemnase totul şi devenea nimic… Trupul rupt de suflet zăcea în împăcarea tăcută a prezentului cu trecutul, iar ochii aceia ai lui, ce fuseseră verzi cândva, rătăceau cine ştie pe unde în căutarea nopţii misterioase din ochii ei, care îi şoptise dorul de atâtea ori, fără să reuşească să ajungă la destinaţie…

    Cortegiul funerar o hipnotizase cu totul, iar picioarele se deplasau inconştient pe drumul fără de întoarcere… O linişte mormântală cuprinsese întreaga ei fiinţă din care nicio frământare interioară nu mai putea să ţipe, căci era înăbuşită dinainte în sufletul înceţoşat de o dragoste uitată undeva, pe holurile unei facultăţi învechite de vreme sau la cafeneaua ce se transformase într-o altfel de locaţie, fără nicio legătură cu ceea ce ştiau ei că fusese cândva, în parcul în care teii îmbătrâniseră, iar arbuştii erau copaci în toată regula, în care straturile de flori căpătaseră alte nuanţe şi forme decât cele cu care privirile lor se desfătaseră atunci, în stropul acela de timp…

     Privi ochii verzi ai fiicei sale şi înţelese că toate sentimentele declarate sau nu se învălmăşau în pupilele pline de viaţă şi strigau din adâncul sufletului momentele de existenţă ale celor doi care se pierduseră pe drumul vieţii printre orgolii şi trăiri şi nu îndrăzniseră să viseze mai mult, de teama unei iubiri neînţelese sau poate prea complexă în simplitatea ei.

      Natura întreagă se concentra în privirea de înger a celei ce nu ştia cine îi este adevăratul tată, dar îşi urma mama la o înmormântare a unei persoane despre care nu ştia nimic şi nici nu îndrăznise să întrebe considerând că nu e momentul potrivit, cu atât mai mult cu cât în acea linişte sufocantă de vară prea multe persoane îndoliate urmăreau cu priviri suspecte cele două apariţii feminine: una din care răzbătea prin toţi porii corpului îmbătrânit de ani o durere ucigătoare, iar cealaltă fiind parcă o apariţie himerică a unei persoane ce tocmai pierise în îmbrăţişarea morţii ca proprie decizie.

      Cătălina rememoră, ca pentru ultima dată, momentele cu Andrei, în timp ce zăpuşeala neîndurătoare a soarelui pe care îl iubea dintotdeauna îi nimicea existenţa ce nu mai părea să-şi afle rostul… Mâna sa îngheţă instantaneu în mâna fiicei sale, inima bătându-i în ritm ameţitor şi necontrolat de parcă ar fi dorit să îşi ia zborul în căutarea inimii lui. Conştiinţa o părăsi şi căzu moale la picioarele fetei care zări, de-abia în acel moment, scrisoarea bine strânsă în mâinile umezite de căldura verii, ce îi era adresată şi avea să fie explicaţia la toate nelămuririle care îi vizitaseră uneori perioada adolescentină.

      Ţipetele participanţilor la înmormântare alungară liniştea spiritului său…  Îşi privi copila în ochii ei verzi ce oglindeau timpul tinereţii sale şi, cu ultima suflare, murmură ultimele note ale partiturii de adio: „te iubesc”… sunetele pierzându-se ca un ecou al sufletului în nemărginirea Universului.

E. N. Călinescu

7 thoughts on “Un alt suflet gol (epilog)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s