Arhive

Poveste

sursa foto: google.com

Cândva, soarele s-a împăunat privindu-şi lumina

reflectată în umbra lunii ascunsă timid

prin semiîntunericul cosmic.

Şi şi-a răsfrânt razele spre o altă lună,

purtătoarea măştii altui soare,

uitând de clipa măreţiei lunii sale…

Dar s-a golit de strălucire în opacitatea

unei iluzii de lună perfectă,

ce doar se lăfăia indiferentă în căldura sa,

umbrind-o cu îngâmfare pe cea adevărată,

pierdută în aşteptarea nocturnă

a unui nou mâine,

pe care soarele l-a descoperit pe orbită,

când şi-a regăsit propria umbră

în luna sa uitată la apus.

Naty Ela Călinescu

Replică

Îmi pare că prea mult dorita muză
se zbate intangibil în viaţa cea confuză,
renaşte din cenuşa neşlefuitei scuze
de a zâmbi oniric în vremurile-apuse,
să poată să inspire de voie, de nevoie,
pe toţi care mai speră la o arc-a lui Noe!

 Naty Ela Călinescu

Inscripţie

sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

Şi de ţi-aş fi femeie doar,

în zi, ca scuză,

aş invoca al nopţii har

să-ţi fiu mai bine muză.

Iar dacă nu-ţi va fi de-ajuns,

măcar,

atunci să mă-ndrăgeşti confuză,

să pot să îţi ofer iubirea-n dar,

ca o femeie ce îţi e şi muză.

Naty Ela Călinescu

Metafora nopţii

sursa foto: google.ro

sursa foto: google.ro

În sfera cuvântului se naşte

metafora nopţii,

cu bucle vocalice întretăiate consonantic

în surâsul lunatic al răsăritului

topit în vuietul mării nebune de dor,

ce scaldă un ţărm al speranţei

cu solzii milenari ai peştilor

căzuţi în lupta contracurentului,

drept ofrandă pentru eternitatea unei clipe

ascunsă de timpuriu

în semiîntunericul mulţimii vide

sculptate din plus şi minus infinit.

Naty Ela Călinescu

Cântec alb

sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

Ninge-mă cu iubirea ta,

să-ţi simt privirea de catifea.

Ninge-mă cu sărutul tău,

să simt că trăiesc şi că nu-mi pare rău.

 

Ninge-mă cu atingeri de foc,

să mă adie un ger de noroc.

Ninge-mă cu surâs de zăpadă,

să mă simt mai frumoasă ca niciodată.

 

Ninge-mă cu albul din inima ta, 

să îţi fiu pe vecie unică stea.

Ninge-mă în clinchete de zurgălăi,

să-ţi ador şi azi ale sufletului bătăi.

 

Ninge-mă în ritmul simfoniei lexicale,

să adulmec tandru umedul buzelor tale.

Ninge-mă acum ca întotdeauna,

până soarele-mi va sta să răsară luna.

 

Din steluţe mii să îmi legi cununa,

din ninsori tăcute să-ţi fiu eu: doar una.

Naty Ela Călinescu

Morală

La mulţi ani, România!

1 decembrie 2016

La mulţi ani tuturor românilor!

flag_of_romania-svg

Mă doare gândul printre suflete pierdute

ce nu mai ştiu durerea să-şi asculte

dintre miimile de note surde

ale mulţimii de cuvinte mute…

 

Şi-ngheaţă sufletul-mi când tot aude

frângându-se voit sudoarea pe-ntrecute,

căci s-a pierdut respectul pentru vieţile multe

ce printre neguri s-au lăsat căzute…

 

Şi urlă voci inconştient de crude

că doar pentru armată paradele-s făcute…

mă-ntreb, eforturile sunt văzute?

 

Ruşine să îţi fie, român de te numeşti,

să crezi că nu e bine parada s-o cinsteşti,

să uiţi că pentru tine ei viaţa şi-au jertfit

ca tu să grăieşti liber!…

La asta te-ai gândit?

Naty Ela

Intangibil

Sursa foto: google.com

Sursa foto: google.com

Sunt o permanentă căutătoare a timpului,

căci nu ştiu unde începe

şi nici unde se termină propriul meu univers.

Îl simt în neputinţa mea de a-l atinge,

dar, rătăcindu-i capetele,

îl colorez în nuanţe distincte,

ca să-l pot regăsi printre cei din jur.

Şi adun fiecare clipă

în bolul iluzoriu al veşniciei,

sperând să o transform în cristale de rouă

pe iţele firave ale pânzei de păianjen

ţesută cu dibăcie de hazardul născut

între acele unui ceas nedatat,

ce şi-a pierdut vechimea atunci,

când pendula a absorbit

rugina unui mecanism uitat de vreme…

aţipise ceasornicarul preţ de o secundă.

Naty Ela