Vise se sparg în valuri
De suferinţă tăcută,
Ce scaldă în zgomot disperarea
Minciunii ce se pierde
În sentimente ce dor.
Secrete suspină în zare
Şi golesc din suflet speranţa –
Pierdută-ntr-un colţ de mister,
Ce râde cu lacrimi moarte
Prin cioburi de raze,
Secate de sincerităţi şi amor.
Greşeli bântuie iar prezentul
Unei iluzii de fericire,
Căci gândul e măcinat încă
De o fantomatică mare,
Ce nu se abţine să insiste
Cu un iar şi iar…
Pustiit de culoare.
E. N. Călinescu