Cântec alb

sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

Ninge-mă cu iubirea ta,

să-ţi simt privirea de catifea.

Ninge-mă cu sărutul tău,

să simt că trăiesc şi că nu-mi pare rău.

 

Ninge-mă cu atingeri de foc,

să mă adie un ger de noroc.

Ninge-mă cu surâs de zăpadă,

să mă simt mai frumoasă ca niciodată.

 

Ninge-mă cu albul din inima ta, 

să îţi fiu pe vecie unică stea.

Ninge-mă în clinchete de zurgălăi,

să-ţi ador şi azi ale sufletului bătăi.

 

Ninge-mă în ritmul simfoniei lexicale,

să adulmec tandru umedul buzelor tale.

Ninge-mă acum ca întotdeauna,

până soarele-mi va sta să răsară luna.

 

Din steluţe mii să îmi legi cununa,

din ninsori tăcute să-ţi fiu eu: doar una.

Naty Ela Călinescu

Pianistul

sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

      Pianistul se contopea până la omogenizare cu fiecare clapă, în goana sunetelor căutând nemărginirea, în timp ce fiecare acord de vioară decodifica Universul în galaxii sonore imperceptibile senzorial în existenţa lucidă a Cătălinei. Iar timpul părea un simplu martor al feminităţii sale goale de prea plinul amintirilor: fie concentrate în trecutul apropiat, unde roze portocalii îi zâmbeau incitant, explodând în bule de lumină, transformate în roua prea umedă pentru intuitivul ce se disipa în trăirea tangibilă a unui acum, fie rătăcite pe o cărare a trecutului îndepărtat, de unde paşi masculini confuzi se transformau în spini trandafirii ai unui destin învăluit în ceaţa colorată a iubirii intangibile în concretul unui atunci. Şi fiecare acord transfigura realul într-un iluzoriu credibil al unui violoncel ce flirta cu piculina prea sensibilă pentru cornul ce aspira la perfecţiune.

sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

          În goana bethoveniană după ritmul pianului ce îi răsfăţa fiecare moleculă spirituală, Cătălina îi zâmbea discret atingerii arcuşului, ce răsfăţa corzile cu mişcări delicate, în timp ce vizualul dispărea în auditivul grav uneori sau suav alteori. Cu ochii închişi, se desfăta în ploaia de sunete divine ce îi învăluiau sufletul într-o afectivitate dulce, care răzbătea din tactilul mâinii lui Mădălin ce o făcea să simtă că încă e acolo şi că încă există, iar amorţeala şoldurilor o transpunea din starea de reverie în care intrase în realitatea resimţită fizic.

          Când degetele lui bărbăteşti o prinseră însă în strânsoarea lor, Cătălina se întoarse spre cel ce îi era şi înger şi demon cu aerul distrat al unei artiste îndrăgostite de esteticul universal al lumii înconjurătoare. Îi zâmbi discret, în timp ce ochii îi străluceau de satisfacţia spirituală pe care i-o ofereau acele partituri clasice, dar mai ales, de atmosfera filarmonicii care se pare că îi lipsise în toţi aceşti ani în care nu mai ajunsese la un concert simfonic. Sufletul ei se încărca afectiv cu fiecare notă muzicală ce răzbătea până la balconul ce era martorul apropierii dintre ea şi el, cel pe care îl adora şi îl mustra în acelaşi timp pentru momentele de rătăcire ce îi brăzdaseră inima cu nuanţe de gri, pe care nu reuşea să le elimine încă în totalitate, ci doar să se detaşeze de ele prin rememorarea tuturor momentelor minunate ce îi aduseseră fericirea de-a lungul căsătoriei lor. Atingerile lui din acea seară, tandre şi nevinovate, dar şi privirea sa strălucitoare, o făceau pe Cătălina să ierte un ieri ce se depărta mai alert decât s-ar fi aşteptat.

          Mădălin o privea drăgăstos, de parcă acum ar fi desluşit tainele feminităţii soţiei sale, trezit din tentaţiile unor iluzii ce îşi pierdeau farmecul de la o zi la alta şi care îi păreau lipsite de importanţă în faţa sentimentelor ce îi alintau întreaga fiinţă, fie ca un duş fierbinte după un ger năprasnic, fie ca un duş rece după o zi toridă. Trăiri confuze îi biciuiseră existenţa cu un an în urmă, tocmai pentru a decodifica momentele unui prezent continuu prin care simţea că poate atinge veşnicia, căci iubirea suspenda în timp destinul lor. A fi şi a iubi deveneau în privirile celor doi lacătul şi cheia ce puteau deschide sau închide o lume doar de ei ştiută, cu drumuri paralele sau intersectate, în funcţie de capacitatea amândurora de recunoaştere sau acceptare, de descoperire şi asumare.

          Ieşiră din încăperea filarmonicii încărcaţi unul de sentimentele celuilalt, de parcă muzica le-ar fi uşurat transferul empatic, ţinându-se de mână cu teama de a nu se mai pierde nicicând unul de celălalt, nici măcar pentru o clipă.

La mulţi ani 2017!

Un an minunat vă doresc şi fie ca visele să devină realitate,

fericire să aveţi şi noroc în toate,

orice greutate apărută-n cale să vă fie o facilitate,

noul an să vă aducă doar clipe minunate!

Şi din suflet vă urez: La mulţi ani cu sănătate!

Naty Ela Călinescu

Gândul serii

A atinge artisticul presupune a dispune de o nebunie tăcută dusă până la o calmitate extremă, pe care nimeni nu o înţelege decât prin fineţea simţirii.

Naty Ela Călinescu 

Susur – parapetism

Sursa foto: google.com

Sursa foto: google.com

Când timpul se împarte în bucăţi de suflet,

Nicio rază nu mai poate să alunge durerea unui acum

Pierdut în secundele irecuperabile ale trecutului.

Naty Ela Călinescu