Bunica

(La mulţi ani, bunica mea!)

 

În ochi albaştri ca şi cerul

sursa foto: gogle.com

sursa foto: gogle.com

Găsit-am ieri minuni de basme,

Ce azi se pierd în giuvaierul

Trecutului pierdut prin astre.

Dar amintirea zăvorâtă,

În rece-a timpului eternitate,

Se pierde în lumina mută

A chipului brăzdat de viaţa

Ce plină-i astăzi cu de toate…

Doar sufletul e plin de tinereţea

Nepoţilor ce dăruit-au strănepoate,

Unei bunici ce încă străluceşte,

Luptând cu bătrâneţea

Ce sapă şi tot roade…

Şi chiar de azi ieri deveni-va, 

Iar mâine nu e decât azi,

Bunica va trăi aievea

Cât cerul care dăinuieşte

Deasupra cetinilor verzi de brazi.

E. N. Călinescu

Lacrimi (continuare la Dacă)

sursa foto: desene-picturi.blogspot.com

sursa foto: desene-picturi.blogspot.com

        Atâtea lacrimi îi invadaseră sufletul încât simţea că se sufocă în aşa inundaţie ce putea dărâma şi cele mai trainice construcţii, le putea face totuna cu râul de tristeţe ce o cuprinsese. Nu mai putea crede nimic din vorbele aruncate, căci ele nu erau însoţite de fapte concrete, iar fără un temei solid sentimentele pe care le credea acolo se spulberau puţin câte puţin, ca o stâncă roasă de ape ce se transformă, într-un final, în nisipul ce se lasă prea uşor purtat de vântul destinului.

     Toată liniştea exterioară preconiza că lava vulcanului interior se pregăteşte să erupă mai rău decât liniştea dinaintea furtunii. Tăcerea spunea prea multe, în timp ce cuvintele se goleau de sensuri. Inima se frângea picătură cu picătură, căci raţiunea încerca să o lumineze din ce în ce mai mult asupra lui, a sentimentelor pe care el spunea că le are pentru ea. Să o lumineze? Ce paradox… o ucidea cu întunericul realităţii, o lămurea cât de puţin importantă este pentru el. Prefera să se îmbrace în minciună, să simtă măcar iluzia dulce a unei iubiri, dar realul nu îi dădea pace cu duşurile reci pe care i le trimitea cadou de fiecare dată când spera la mai bine.

      Imaginile fugitive ale acelei discuţii de la cafenea persistau în gândurile sale, pierdute nu se ştie unde, căci încerca în zadar să le adune în coşul speranţei… Ce speranţă ? Că o iubeşte? “Iubirea e un sentiment prea greu de definit” – îşi spunea Cătălina – “iar ca să îl cunoşti cu adevărat pare aproape imposibil”. Tot ce ştia era că avusese senzaţia împlinirii acestui sentiment, dar, cât fusese real din ce simţise? Era incapabilă să răspundă, căci suferinţa înlocuise sentimentul de dragoste, iar logica nu dorea să o ajute deloc. Era rece şi dură şi îi şoptea întruna că e timpul să revină cu picioarele pe pământ…

      Vorbele lui Andrei de la cafenea că nu era împreună cu Diana şi că nu se întâmpla nimic între ei îi păreau acum nefondate. Doar i-a zărit împreună şi în ziua următoare, când el nu avusese bunăvoinţa să se prezinte la colocviu, acolo unde se bazase pe prezenţa lui, pe tematica ce el trebuia să o pregătească. Era un eveniment foarte important pentru ea, profesional şi personal, iar el… o lăsase baltă. Stabiliseră ce vor face, îşi făcuseră planuri…

       O furie oarbă nu-i dădea pace, o chinuia şi o otrăvea fără milă în timp ce telefonul suna insistent în tăcerea serii mohorâte a unei veri mult mai ploioase decât de obicei. Înainte de a răspunde, zări numele lui pe ecranul prea luminos pentru starea ei sufletească. Mâna ei se opri la timp… Nu îşi dorea să accepte apelul. Dezamăgirea şi supărarea nu îi permiteau niciun fel de conversaţie cu el.

sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

          Şi totuşi, muzica telefonului însemnă pentru ea un balsam pentru suflet. Ştia ce va face în următoarea jumătate de oră: terapie cu muzică bună.

        Cătălina deschise calculatorul cu nerăbdarea unui copil ce aşteaptă un episod din desenele animate preferate. Descoperise cum să-şi amăgească durerea…

E. N. Călinescu      

Tăcerea

Când în afara timpului se scurge raţiunea,

sursa foto: google.com

sursa foto: google.com

Simţirea din abisuri prea tare se aude!

Dar vorbele-s prea multe şi tac…

Pe aripi seci de îngeri.

Tăcerea îmi şopteşte nonsensuri în secunde,

Iar serafimii-ngână cântări în note surde,

Când ziua se absoarbe

În razele-i pierdute ce tac…

Prin forfote de-atingeri.

Contrastele vorbesc, tăcerea vrea să cânte

În gamele de sensuri neştiute,

Ce sufletul doar ştie să le-asculte,

Iar gândirea, ascunsă-i în idei ce tac:

Convingerile-s surde.

E. N. Călinescu